Categories
Uncategorized

Dor de România Mare

Asociația noastră s-a alăturat duminică 20 Noiembrie 2022, in semn de solidaritate, cu dor de țară și de tradiție – Grupului comunitar Twilight, la Kilkenny, unde a fost organizată cu măiestrie de către Liviu Iftime o autentica seară românească. A fost un regal al prieteniei, unde s-a dat startul evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României intr-o atmosferă de ospitalitate și bună credință. Am avut bucuria sa ne reîntâlnim cu Excelența Sa, Domnul Ambasador Laurențiu Mihai Ștefan, alături de doamna Georgeta Bratu. De asemenea au fost prezenți politicieni locali, inclusiv membrul Parlamentului Irlandez John McGuinness TD, Președintele Consiliului Județean Kilkenny Pat Fitzpatrick, primarul orașului Kilkenny Cllr David FitzGerald, viceprimarul orașului Kilkenny Andrew McGuinness și senatorul Gerry Horkan. Oriunde se întâmplă să vă aflați, acolo trebuia să ajungeți.
Române, spune lumii cine ești!
Mândrii ca români in lumea mare scriitorii Viorel Ploeșteanu și Doria Sișu Ploeșteanu au dat strălucire evenimentului prin poezii recitate în “limba de început”. Identitatea națională românească nu se poate imagina și nici defini in afara limbii si credinței.
Ne-am destins și ne-am alintat apoi ascultându-i pe Olivia Miheț și Andrei Drăgulean. Surpriza serii a fost Ștefan Jordan Doyle, concurentul de la X Factor România, sezonul 10, care s-a născut în România dar care a fost adoptat de o familie irlandeză. “Tot ce-i românesc nu piere” sau “sunt mândru că sunt român” … cam așa au sunat puținele cuvinte rostite în limba română de tânărul acesta talentat, un OM ce poarta aura locului miraculos unde a văzut întâia dată lumina zilei.
Suntem “talentați”; România a dat de exemplu un Creangă și un Eminescu, pui de țărani români, dar care pot sta la loc de cinste în panteonul culturii universale, alături de un Lord Byron sau un Shakespeare.
Cu bucatele noastre tradiționale ne-am simțit “ca la mama acasă”, iar mărturiile irlandezilor despre frumusețea țării noastre ne-au ridicat in cuget și in simțiri.
Poporul român trebuie să simtă ca e privit ca o națiune demnă, ca are un statut credibil în lume, ca lumea internațională contează pe el.

Suntem toți un DOR care trăiește cu doruri.

Frați români, este o nobilă virtute să îți iubești țara.
Țării mele îi urez să fie simfonie între frumusețea naturală și cea umană!

Alina-Gabriela Păunescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *