Categories
Uncategorized

15 ianuarie, Ziua Națională a Culturii

Pe 15 Ianuarie, gândul românilor de pretutindeni, dar mai cu seamă a celor din diaspora, zboară pe aripi de dor spre OMUL deplin al culturii române – Mihai Eminescu.
Totodată, ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca “Zi a Culturii Naționale” întărindu-ne crezul că: mai presus de omagiu pentru cel care a dat anvergură creaţiei literare româneşti în făgaşul unui mare curent artistic şi de gândire european, romantismul, (revoluţionând totodată limba română), se află cultura recunoștintei in cinstirea acestui luminător al spiritualităţii şi culturii românești.
Despre acest geniu creator s-au scris și vor mai curge râuri de fraze celebre dar adevarul incontestabil este ca versurile sale au fost citite în aproape toate colţurile lumii; așa că Eminescu poate sta la loc de cinste in Panteonul culturii universale, alături de un Lord Byron sau un Shakespeare.
Pentru noi cei din afara graniței României, cred că cel mai apăsător și nostalgic “ales gând” este cel împărtăsit de Mircea Eliade:
“Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.
Dacă poporul român dispare de pe faţa pământului şi rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va şti cine au fost românii”.
Și … continuăm să-l adulăm, de-o fi pace, de-o fi război, intr-o lume tot mai secătuită de frumos, in care timpul înseamnă doar alergare spre ziua de mâine, o lume in care totuși, când cărțile vorbesc, sufletele tresaltă.
În al nostru 15 Ianuarie-Rai, de dincolo de stele știm că ne vezi Bădie și mulțumim pentru bucurie, simplitate, pentru mâine și pentru ieri, pentru învățăminte și pentru slovele ce ne îndeamnă să-i iubim și pe alții prin tine!

“Cand te laudă lumea, ascult-o, numai lauda ce ți-o aduci tu singur n-o asculta. Vei vedea ce frumos se reduc laudele lumii la nimic si cum inveți a prețui exact valoarea propriilor tale acte.” (Mihai Eminescu)

Alina Gabriela Păunescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *