Preludiul „Micii Uniri”. Adunările ad-hoc din Moldova și Ţara Românească (1857)
După încheierea Războiului Crimeei, statele învingătoare Franța, Anglia, Regatul Piemontului și Imperiul Otoman au încheiat împreună cu Rusia, statul învins, Tratatul de la Paris (feb-mar 1856). Acesta prevedea referitor la Principatele Romane, următoarele:
Art.24 „ Majestatea Să Sultanul promite imediat să convoace, în fiecare din cele doua provincii, un Divan ad-hoc […]. Aceste Divane sunt chemate să exprime voință populației referitoare la organizarea definitivă a Principatelor ˮ.
Pentru prima data, situația ţărilor române devenise o „problemă europeană”.
Situația s-a schimbat în cele două ţări române, după înlocuirea domnitorilor de până atunci cu locțiitori de domn, caimacani, Nicolae Conachi-Vogoridi (mar 1857-oct 1858) în Moldova, antiunionist și Alexandru Ghica (iul 1856-oct 1858 ) în Ţara Românească, prounionist.
Adunarea ad-hoc a Moldovei
Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de Al.I.Cuza, M.Kogălniceanu, M.C.Epureanu avea în faţa ei opoziția separatiștilor moldoveni (N.Istrate, Gh.Asachi, C.Negruzzi), care doreau menținerea separării, motivandu-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.
N.Vogoride și separatiștii din Moldova au organizat alegerile la 7 iul 1857, dar le-au falsificat grosolan, ceea ce a dus la o stare de tensiune.
După ce Vogoride, caimacanul Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reușit să impună prin fals voință antiunioniștilor,soția să Ecaterina (Cocuță) Conachi a descoperit corespondenţa acestuia cu Poarta Otomană și a înmânat-o fratelui său vitreg, Costache Negri care a dat în vileag complotul antiunionist în presa din ţară și din străinătate.
Publicarea acestor scrisori compromițătoare în ziarul belgian „ L’Etoile d’Orient”, precum și demisia lui A.I.Cuza din funcția de părcălab de Galați, a provocat o criză diplomatică de proporții, care a putut fi stopată numai după celebra întălnire de la Osborne dintre împăratul Napoleon al III lea al Franţei și regina Victoria a Angliei, iar Poarta a acceptat noi alegeri.
Noile alegeri, organizate la 22 sept 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniștilor în Divanul ad-hoc al Moldovei.
Adunarea ad-hoc a Valahiei
Lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei s-au desfășurat în perioada 30 sept. – 10 dec.1857 sub preșidenţia formală a mitropolitului și cea efectivă a vicepreședintelui N.Golescu.
În Ţara Românească evenimentele s-au desfășurat natural spre Unire, conform dorinței populației. Lucrările Divanului ad-hoc s-au deschis la 30 sept 1857.
În zilele de 7 și 9 oct. 1857 sunt elaborate rezoluțiile celor doua Adunări ad-hoc prin care se cereau:
– respectarea vechilor capitulații dintre ţările române și Poartă
– unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România
– prinţ străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia ţării
– neutralitatea pământului Principatelor
– o Adunare obștească pe o bază electorală cât mai largă
Aflat în Adunarea ad-hoc a Moldovei, M.Kogălniceanu rostea următoarele cuvinte: „ dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hraniță de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat […] ”
O comisie a Puterilor Garante, prin care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor două Adunări și au adoptat Convenția de la Paris (mai-aug.1858).
Prof. Andrei Tudor
Colegiul Vasile Alecsandri, Bacău