Ideea de unitate a românilor s-a conturat cu prioritate în secolul al XIX-lea odată cu generația pașoptista. Primul pas spre unirea românilor a fost făcut în anul 1859 când s-a realizat Mica Unire sub conducerea domnitorului Al. I. Cuza. Astfel apărea pe harta Europei, un nou stat: România.
Animată de dorința de a se uni cu Transilvania și Bucovina, teritorii locuite în majoritate de către români, România a intrat in Primul Război Mondial alături de Antanta (Franța, Marea Britanie și Rusia) în anul 1916. Deși prima parte a războiului a fost dificila, armata română trebuind să se retragă in Moldova, soldații noștri au reușit să obțină glorioasele victorii la Mărăști, Mărășești și Oituz în anul 1917, împotriva Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria).
În condițiile ieșirii Rusiei din război, primul teritoriu care s-a unit cu România a fost Basarabia. La 27 martie 1918, prin decizia Sfatului Țării în frunte cu președintele Ion Inculeț se adopta rezoluția unirii Basarabiei cu România.
Sfârșitul războiului a găsit România în tabăra Antantei pregătită să-și realizeze “visul de unitate”. Astfel la 15 noiembrie 1918, teritoriul Bucovinei se alipea României prin decizia Congresului General al Bucovinei condus de către Iancu Flondor și Sextil Pușcașu.
Prin urmare mai rămânea un singur teritoriu: Transilvania. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională în fața a peste 100.000 de români adunați la Alba-Iulia, decidea unirea Transilvaniei, Banatului și Crișanei cu România. În acest proces istoric, un rol deosebit l-au avut personalități marcante precum: Al. Vaida-Voevod, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Gh. Pop de Băsești.
Ultimul pas pentru români în realizarea unirii a fost unul de natură diplomatică legat de recunoașterea unirii de către marile puteri învingătoare în război. Problematică a fost mai ales recunoașterea unirii Transilvaniei cu România. Existau destule personalități politice in rândul marilor puteri care nu agreau această idee mai ales și datorită unei propagande antiromânești susținută de către cercurile politice maghiare. Toate aceste acțiuni au fost contracarate cu succes de către Ionel I.C Brătianu, Al. Vaida-Voevod și regina Maria care au susținut cauza noastră in fața principalilor lideri politici: G. Clemenceau (Franța), L. George (Marea Britanie), W. Wilson (S.U.A) și V. Orlando (Italia).
Armata română a fost nevoită sa apere cu arma în mână unirea cu Transilvania împotriva forțelor comuniste maghiare, ajungând astfel în august 1919 la Budapesta.
Dreptul românilor la unire din Transilvania, Bucovina și Basarabia a fost recunoscut de către marile puteri în cadrul tratatelor de pace de la Paris din 1919-1920. Prin urmare “marele vis” al românilor se realiza!
Astăzi la peste 100 de ani de la marele eveniment care a unit națiunea română, mai sunt încă voci care contestă actul de legitimitate al românilor. Într-o Europă unită și liberă astfel de concepte nu-și mai au locul fiind apanajul unor politicieni extremiști în căutare de capital politic.
România trebuie să se redescopere, să-și afirme identitatea la nivel european și mai presus de tot să rămână unită.
La mulți ani România! La mulți ani români!
Prof. Andrei Tudor
Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău